Aceeasi imagine dezolanta si lipsita de prea mult sens imi satura privirea de mai bine de un an.Gandurile , visele si sperantele sunt toate incuiate in aceasta camera.Sprijinita de usa de geam ce duce spre curte .. privesc la copacul ce avea sa sustina punctul de plecare al ideilor mele .
Usor si fara sa-mi dau seama lacrimile mi-au napustit fata si mi-au acoperit zambetul gol si uscat de regrete. Am inchis ochii si parca totul era schimbat .. imaginile cu el , privirea lui imi umplusera mintea mai mult ca niciodata . Inca cu ochii inchisi eram parca in alta lume , nu mai vedeam nimic si in acelasi timp imi vedeam intregul film al vietii.
Am apasat usor cu pumnul in geam si toata puterea mea s-a spulberat intr-un usor zgomot.. linistit in cateva secunde de tacerea apasatoare . Lacrimile imi pareau din ce in ce mai amare , iar sufletul tot mai gol . Imi era atat de frica sa deschid ochii .. stiam ca asta e singura modalitate de a-l putea vedea..de a-l putea simti aproape. A trecut atata timp si parca ieri a fost ziua in care ai plecat. Niciodata nu am inteles de ce asa devreme ...
In mintea mea nu era decat el .. noi doi . Simteam cum frica imi acopera orice fel de putere de a riposta gandurilor .. stiam ca va veni o zi in care voi incerca sa-mi amintesc .. sa inchid ochii sa-l stiu aproape.. dar timpul si uitarea.. probabil vor scrie cateva pagini din care el nu va mai fi .. dar pe care sper ca mai tarziu sa le pot reciti fara a mai simti durerea amintirilor in jurul carora acum ma rotesc . [ ... ]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu